Știri

Planul Juncker traversează Atlanticul

La Cayenne, cu ocazia conferinței președinților de regiuni ultra-periferice, a fost semnat primul proiect localîn cadrul Planului de investiții. Astfel, Europa sprijină construcția unui complex în Macouria, care include o reședință pentru persoanele vârstnice și un hotel.

Comisarul european Corina Crețu, responsabil pentru politica regională, a declarat: „Am fost încântată să semnez acest proiect în Guyana, în prezența președintelui Juncker. Dimensiunea socială se află în centrul Planului de Investiții; aceste proiecte mici ca dimensiune au un impact major asupra vieții comunităților. Proiectul va crea locuri de muncă, dar mai ales conexiuni sociale în regiune. În cadrul noii noastre strategii pentru regiunile ultra-periferice, lucrăm cu Banca Europeană de Investiții la o inițiativă dedicată, având ca scop simplificarea accesului la fondurile europene pentru investiții strategice.

Proiectul, susținut de Agenția Franceză pentru Dezvoltare, reprezintă un exemplu de combinare reușită a fondurilor politicii de coeziune, prin care au fost alocate 4 milioane euro, cu Fondul european pentru investiții strategice (FEIS).

Comisia a salutat, de asemenea, extinderea acordului(link is external) dintre Banca Europeană de Investiții și Agenția Franceză pentru Dezvoltare, în ceea ce privește partajarea riscurilor, pentru a include teritoriile franceze de peste mări, precum Polinezia, de exemplu. În cadrul Planului Juncker, cele două instituții au semnat, în decembrie 2016, un program cadru în valoare de 150 milioane euro pentru dezvoltarea finanțărilor pentru teritoriile de peste mări, cu garanție europeană. Prin extinderea acordului, finanțările prin program vor crește cu 30 milioane euro, până la un total de 180 milioane.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început