Știri

Negocierile UE-Marea Britanie, în temeiul articolului 50, avansează

Într-o declarație comună publicată în 19 iunie, Comisia Europeană și Marea Britanie arată cum au progresat negocierile cu privire la condițiile proiectului de acord de retragere, în raport cu ultima rundă de negocieri, derulată în perioada 16-19 martie 2018.

Noile elemente asupra cărora s-a convenit sunt prezentate în detaliu la punctele 3 și 4 din Declarația comună. Marea Britanie își afirmă în același timp angajamentul de a căuta soluții la chestiunile de separare rămase.

Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru negocierile în temeiul articolului 50, a spus: „Progresele de astăzi se datorează străduinței și devotamentului ambelor echipe de negociere, cărora țin să le mulțumesc. Am avansat în chestiuni de separare în care întreprinderile europene au nevoie de certitudine, cum ar fi vămile, TVA-ul, Euratom și certificatele pentru mărfuri. Este de salutat și angajamentul Regatului Unit de a găsi un numitor comun în chestiuni precum protecția datelor cu caracter personal și indicațiile geografice. Rămân însă divergențe semnificative referitoare la Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord. Aș dori să reamintesc că acordul de retragere trebuie să conțină o soluție de rezervă („backstop”) pe deplin funcțională pentru Irlanda și Irlanda de Nord. Voi prezenta situația actuală a negocierilor Consiliului European și Parlamentului European. Astăzi am făcut un pas important în negocieri, dar mai avem mult de lucru până în octombrie.

Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Pentru știrea completă, vă rugăm accesați Reprezentanța Comisiei Europene în România.

 

Articole similare

Butonul înapoi la început