Știri

DiscoverEU: Comisia oferă 60 000 de permise de transport feroviar tinerilor europeni

Comisia va furniza, în cadrul inițiativei DiscoverEU, permise gratuite pentru transportul feroviar unui număr de 60 000 de europeni cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani.

Perioada de înscriere pentru a călători în 2022, Anul european al tineretului, începe mâine, 12 octombrie, la ora 12:00, și se încheie pe 26 octombrie, la ora 12:00.

Vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „În ultimele 18 luni, într-un adevărat spirit de solidaritate, tinerii noștri și-au sacrificat momente prețioase și definitorii din viața lor. Sunt încântat de faptul că, prin cele 60 000 de permise de călătorie cu trenul oferite, Comisia dă astăzi un puternic impuls mobilității la nivel european. Dezvoltarea mobilității și a oportunităților la nivel european va fi, de asemenea, stimulată prin programul Erasmus+, dar și prin numeroase alte inițiative care vor avea loc în 2022 în cadrul Anului european al tineretului.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Îmi face o mare plăcere să lansez această nouă rundă a inițiativei DiscoverEU pentru a da unui număr de 60 000 de tineri șansa de a descoperi bogăția continentului nostru. În spiritul desemnării de către Comisie a anului 2022 drept An european al tineretului, DiscoverEU revine în forță, oferindu-le din nou tinerilor ocazia de a călători cu trenul pentru a-și lărgi orizonturile, de a învăța, de a-și îmbogăți experiențele și de a se întâlni, călătorind, cu alți tineri europeni, începând din martie 2022.” […]

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

 

Articole similare

Butonul înapoi la început