Știri

Aviz motivat pentru România în domeniul pescuitului

Comisia a solicitat României miercuri, 15 februarie, să respecte principiul accesului egal la apele și resursele UE din Marea Neagră. Într-un aviz motivat, Comisia și-a exprimat opinia că România nu a reușit să respecte acest principiu, în urma unei serii de incidente care au implicat nave care arborează pavilionul Bulgariei.

Regimul de acces egal este un principiu fundamental al politicii comune în domeniul pescuitului (PCP). Astfel, navele de pescuit ale UE beneficiază de acest tip de acces la ape și resurse în întreaga UE, potrivit prevederilor articolului 5, alineatul (1) din Regulamentul UE nr. 1380/2013.

Statele membre trebuie să se asigure că navele care arborează pavilionul altor țări din UE pot avea acces la apele aflate sub jurisdicția lor în vederea desfășurării de activități de pescuit. De asemenea, statele membre trebuie să se asigure că aceste nave sunt tratate în mod nediscriminatoriu de către autoritățile naționale responsabile de controlul pescuitului.

Știre completă la Reprezentanța Comisiei Europene în România

Articole similare

Butonul înapoi la început